Desfășurarea activității de acasă a salariaților a fost reglementată în România în 2018 prin Legea nr. 81/2018. Intrată în vigoare la 5 aprilie 2018, telemunca este definită astfel: „forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”.

Telemunca în România

Potrivit statisticilor, în 2018 România s-a aflat pe penultimul loc din Uniunea Europeană la numărul de angajați care lucrau de acasă cu un procent de 0,4. Anul 2019 nu a venit cu schimbări deloc majore pe acest plan, iar România s-a clasat pe ultimul loc în Europa cu un procent de 0,8 din totalul de angajați care lucrau în regim de telemuncă.

Pandemia, un motiv pentru a lucra de acasă

Situația epidemiologică a obligat angajatorii să creeze condiții oprime pentru ca angajații să-și desfășoare activitatea de acasă, o modalitate de lucru care pentru prima dată nu a mai fost un beneficiu care era rezervat doar unora. Instaurarea stării de urgență pe teritoriul României a facilitat următoarele: „angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplina.”

Deși de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, s-au făcut pași majori în procesul de digitalizare a muncii, România rămâne țara cu cel mai mic procent de angajați care au făcut tranziția către telemuncă, potrivit unui raport al Eurofund. Astfel, țara noastră este singura din Uniunea Europeană care deține un procent de sub 20% de angajați care au muncit de acasă.

Facturone reinițializează libertatea pe internet!

E-Factura la Facturone

Instrucțiuni despre cum să emiți E-factura către ANAF

Încearcă gratuit programul de facturare

Primul program de facturare criptat din lume!

Articole recente:

Revoluția AI în Sectorul Financiar

Revoluția AI în Sectorul Financiar

În era digitalizării rapide, inteligența artificială (IA) transformă sectorul financiar, inclusiv facturarea online. IA automatizează procesele repetitive, economisind timp și reducând erorile. Algoritmii de analiză predictivă ajută la gestionarea fluxului de numerar și identificarea riscurilor de neplată. Securitatea datelor este îmbunătățită prin detectarea fraudelor, iar experiența utilizatorilor este optimizată cu asistență virtuală 24/7. Integrarea platformelor de facturare cu alte sisteme financiare facilitează un management mai eficient. Facturone este în fruntea acestei revoluții, oferind soluții avansate care îmbunătățesc eficiența, securitatea și experiența utilizatorilor, ajutând companiile să rămână competitive în era digitală.

citește mai mult
Înregistrează-te și primești GRATUIT pachetul pentru microîntreprinderi

Înregistrează-te și primești GRATUIT pachetul pentru microîntreprinderi

Descoperă cum Facturone simplifică tranziția la e-Factura în România. Înregistrează-te pentru a emite e-facturi gratuite, cu transmitere automată în SPV, și primești pachetul MICRO gratuit timp de un an. Află totul despre etapele implementării e-Factura și cum să te conformezi noilor reglementări fără bătăi de cap. Alătură-te azi și modernizează-ți afacerea cu Facturone!

citește mai mult

Citește mai multe articole din categorie:

Stimularea investițiilor: bonificație de 3% pentru firme

Companiile care plătesc la termen impozitul micro și impozitul pe profit trimestrial ar putea beneficia de o bonificație de 3% pentru investiții, conform unui proiect de lege adoptat la Senat....

Sfârșit de an fiscal – redirecționează impozitul pe profit

Începând cu 1 Ianuarie 2022, Legea 322/2021 a introdus un mecanism ce permite contribuabililor să redirecționeze sumele neutilizate din sponsorizări, acte de mecenat sau burse private din impozitul...

Schimbare financiară: reforma fiscală rescrie regulile plăților

Pe 11 noiembrie, Legea Reformei Fiscale aduce modificări semnificative în privința plafoanelor pentru tranzacțiile în numerar ale firmelor. Această schimbare, inclusă în Legea nr. 296/2023,...

Obligativitatea e-Factură din 1 ianuarie 2024

După solicitarea făcută de România în ianuarie 2022 pentru o derogare privind implementarea obligatorie a sistemului e-Factură pentru toate companiile în relația B2B, Consiliul UE a oficializat...

Prioritate în magazine pentru gravide și părinți din 22 octombrie

O nouă lege, ce intră în vigoare din 22 octombrie, aduce schimbări importante pentru femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii mici. Descoperă cum vor beneficia de prioritate la casieriile...

Majorarea salariului minim din octombrie 2023

Cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 900/2023, care stabilește un salariu minim brut de 3.300 de lei începând cu 1 octombrie 2023, angajatorii se confruntă cu mai multe formalități...

Creșterea impozitului minim pe cifra de afaceri

Introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri pentru plătitorii de impozit pe profit cu afaceri de peste 50 de milioane de euro este o măsură care ridică numeroase semne de întrebare pentru...

Vechimea pentru pensie poate fi achiziționată până în 2024

Cei care doresc să acopere perioade în care nu au contribuit la sistemul de pensii de stat au acum o oportunitate până la sfârșitul anului 2024, datorită unei recente ordonanțe publicate în...

Tichetele de masă cresc valoric din 1 august și 1 ianuarie 2024

Tichetele de masă vor fi majorate de la 1 august (35 lei) și apoi de la 1 ianuarie (40 lei), conform unei ordonanțe de urgență oficializate joi. Această măsură a fost luată în urma discuțiilor cu...

UE propune reglementarea deconectării angajaților după programul de muncă

Într-o lume tot mai conectată digital, nevoia de a stabili limite clare între viața personală și profesională devine tot mai presantă. În acest context, o nouă directivă europeană are potențialul de...

Încearcă gratuit programul de facturare

Primul program de facturare criptat din lume!