Inegalitatea de tratament între salariatul care lucrează de acasă și cel ce lucrează de la sediul angajatorului poate să îmbrace foarte ușor forma neacordării unor sume de bani sau a altor beneficii – de pildă, a tichetelor de masă, iar asta s-a întâmplat destul de des în ultimii doi ani. Legea impune aceleași drepturi și pentru unii, și pentru alții, dar există o situație în care astfel de diferențieri se pot face și să nu fie vorba de o discriminare între salariați.

 Care sunt drepturile telesalariatului

„Telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne și contractele colective de muncă aplicabile salariaților care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului”, prevede Legea telemuncii la art, 6.

Asta, alături de principiul nediscriminării și egalității de tratament prevăzute în Codul muncii pentru toate tipurile de raporturi de muncă, fie ele obișnuite, de telemuncă, muncă la domiciliu ș.a.m.d., ar trebui să lase destul de clar aspectul că pentru aceeași poziție într-o companie trebuie niveluri egale de salarizare. Altfel spus, doi angajați care sunt pe același tip de post, au aceleași atribuții, același număr de ore de lucru, aceleași responsabilități, unul la birou și altul lucrând de acasă trebuie să beneficieze de aceleași drepturi salariale.

Desigur, un angajat care-și desfășoară activitatea la birou ar putea să susțină discriminatorie acordarea celor până la 400 de lei lunar telesalariaților pentru acoperirea cheltuielilor de telemuncă – dar asta numai în cazul acelor companii care, în mod eronat și îndepărtându-se de la scopul pentru care se acordă facilitățile fiscale aferente acestor sume, au ales să le acorde telesalariaților ca un soi de mărire salarială.

Telemunca determinată de pandemia Covid-19

Pandemia COVID-19, mai exact, paradigma muncii de acasă în timpul stării de urgență și stării de alertă a născut multe litigii în special în rândul bugetarilor pe tema neacordării unor sume de bani celor care au optat sau care au fost trecuți în munca de acasă – e vorba, mai exact, că sporurile pe care le primeau la birou, uneori semnificative, nu le-au mai fost acordate pe perioada muncii de acasă. Bugetarii care au reclamat pretinsa diferență de tratament/discriminare nu și-au găsit însă dreptatea în instanță.

Condițiile de muncă pentru telesalariați

Dacă acordarea sporurilor respective se face în considerarea unor condiții de lucru, expertizate și „oficializate”, cum ar fi sporul pentru condiții vătămătoare ori periculoase de lucru, e destul de clar că aceleași condiții de lucru nu există și acasă la telesalariat. Vocația angajaților statului la acești bani în plus față de salariu este, practic, dependentă de existența acelor condiții, iar neacordarea sporurilor nu înseamnă o modificare unilaterală a salariilor, de pildă.

Revenind însă la mediul privat, cel mai frecvent am văzut pusă în discuție acordarea tichetelor de masă celor ce lucrează de acasă – angajați cărora, odată intrați în regimul muncii de acasă, le-a fost sistată acordarea tichetelor de masă. Ar putea fi sistarea tichetelor o măsură discriminatorie? Da. De fapt, ce-i diferențiază pe telesalariații din compania X de cei care muncesc la birou, în cadrul aceleiași companii? Într-o exprimare simplistă, că cei dintâi și-au luat laptopul și lucrează de acasă, din cafenele, din stația de autobuz etc., pe când ceilalți lucrează de la biroul sau din spațiul organizat de angajator. 

Așadar, firmele trebuie să aibă permanent în vedere egalitatea de tratament între telesalariați și cei care lucrează la sediu. Chiar dacă nu vom găsi o sancțiune în Legea telemuncii pentru încălcarea egalității de tratament între telesalariați și ceilalți angajați, Codul muncii sancționează discriminarea între angajați cu amenzi de la 1.000 la 20.000 de lei.

Facturone reinițializează libertatea pe internet!

Facturone reinițializează libertatea pe internet!

E-Factura la Facturone

Instrucțiuni despre cum să emiți E-factura către ANAF

Încearcă gratuit programul de facturare

Primul program de facturare criptat din lume!

Articole recente:

Revoluția AI în Sectorul Financiar

Revoluția AI în Sectorul Financiar

În era digitalizării rapide, inteligența artificială (IA) transformă sectorul financiar, inclusiv facturarea online. IA automatizează procesele repetitive, economisind timp și reducând erorile. Algoritmii de analiză predictivă ajută la gestionarea fluxului de numerar și identificarea riscurilor de neplată. Securitatea datelor este îmbunătățită prin detectarea fraudelor, iar experiența utilizatorilor este optimizată cu asistență virtuală 24/7. Integrarea platformelor de facturare cu alte sisteme financiare facilitează un management mai eficient. Facturone este în fruntea acestei revoluții, oferind soluții avansate care îmbunătățesc eficiența, securitatea și experiența utilizatorilor, ajutând companiile să rămână competitive în era digitală.

citește mai mult
Înregistrează-te și primești GRATUIT pachetul pentru microîntreprinderi

Înregistrează-te și primești GRATUIT pachetul pentru microîntreprinderi

Descoperă cum Facturone simplifică tranziția la e-Factura în România. Înregistrează-te pentru a emite e-facturi gratuite, cu transmitere automată în SPV, și primești pachetul MICRO gratuit timp de un an. Află totul despre etapele implementării e-Factura și cum să te conformezi noilor reglementări fără bătăi de cap. Alătură-te azi și modernizează-ți afacerea cu Facturone!

citește mai mult

Citește mai multe articole din categorie:

Stimularea investițiilor: bonificație de 3% pentru firme

Companiile care plătesc la termen impozitul micro și impozitul pe profit trimestrial ar putea beneficia de o bonificație de 3% pentru investiții, conform unui proiect de lege adoptat la Senat....

Sfârșit de an fiscal – redirecționează impozitul pe profit

Începând cu 1 Ianuarie 2022, Legea 322/2021 a introdus un mecanism ce permite contribuabililor să redirecționeze sumele neutilizate din sponsorizări, acte de mecenat sau burse private din impozitul...

Schimbare financiară: reforma fiscală rescrie regulile plăților

Pe 11 noiembrie, Legea Reformei Fiscale aduce modificări semnificative în privința plafoanelor pentru tranzacțiile în numerar ale firmelor. Această schimbare, inclusă în Legea nr. 296/2023,...

Obligativitatea e-Factură din 1 ianuarie 2024

După solicitarea făcută de România în ianuarie 2022 pentru o derogare privind implementarea obligatorie a sistemului e-Factură pentru toate companiile în relația B2B, Consiliul UE a oficializat...

Prioritate în magazine pentru gravide și părinți din 22 octombrie

O nouă lege, ce intră în vigoare din 22 octombrie, aduce schimbări importante pentru femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii mici. Descoperă cum vor beneficia de prioritate la casieriile...

Majorarea salariului minim din octombrie 2023

Cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 900/2023, care stabilește un salariu minim brut de 3.300 de lei începând cu 1 octombrie 2023, angajatorii se confruntă cu mai multe formalități...

Creșterea impozitului minim pe cifra de afaceri

Introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri pentru plătitorii de impozit pe profit cu afaceri de peste 50 de milioane de euro este o măsură care ridică numeroase semne de întrebare pentru...

Vechimea pentru pensie poate fi achiziționată până în 2024

Cei care doresc să acopere perioade în care nu au contribuit la sistemul de pensii de stat au acum o oportunitate până la sfârșitul anului 2024, datorită unei recente ordonanțe publicate în...

Tichetele de masă cresc valoric din 1 august și 1 ianuarie 2024

Tichetele de masă vor fi majorate de la 1 august (35 lei) și apoi de la 1 ianuarie (40 lei), conform unei ordonanțe de urgență oficializate joi. Această măsură a fost luată în urma discuțiilor cu...

UE propune reglementarea deconectării angajaților după programul de muncă

Într-o lume tot mai conectată digital, nevoia de a stabili limite clare între viața personală și profesională devine tot mai presantă. În acest context, o nouă directivă europeană are potențialul de...

Încearcă gratuit programul de facturare

Primul program de facturare criptat din lume!