Începând cu anul 2021, microîntreprinderile nu vor mai depune raportări contabile semestriale. Acest lucru va rămâne însă valabil pentru plătitorii de impozit pe profit și plătitorii de impozit specific, conform unei legi din noiembrie 2020.

Ministerul Finanțelor Publice poate stabili întocmirea și depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a situațiilor financiare sau a unor raportări contabile și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar, doar de către persoanele care au realizat o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro la sfârșitul exercițiului financiar precedent”, prevede Legea 238/2020, care a modificat în noiembrie 2020 Legea contabilității 82/1991.

Vechea reglementare

Până la noile reglementări, alineatul 2 al articolului 28 din Legea contabilității nu făcea nicio referire la vreun prag de venituri în funcție de care anumite firme să scape de depunerea raportărilor contabile la 30 iunie. Potrivit Codului fiscal, firmele cu venituri sub un milion de euro sunt, în mare, microîntreprinderile. În același timp, microfirmele pot trece opțional la impozit pe profit, cu condiția să aibă minim 45.000 de lei și cel puțin doi salariați. Prin urmare, pot exista și plătitori de impozit pe profit cu venituri sub un milion de euro, care automat vor fi scutiți de bilanțurile semestriale.

În ultimii doi ani, ordinele de ministru referitoare la bilanțurile semestriale au făcut referire la firmele care în exercițiul financiar au înregistrat o cifră de afaceri de peste 220.000 de lei. Numai aceste companii erau obligate să întocmească și să transmită la Finanțe raportări contabile la 30 iunie.

Motivarea noii legislații

Inițiatorii Legii 238/2020 susțin că raportările contabile semestriale reprezintă doar o povară birocratică inutilă pentru microfirme, din moment ce relevanța lor este greu de dovedit.

„Raportările contabile semestriale sunt raportări intermediare, care nu prezintă imaginea finală a patrimoniului, ci informații de o relevanță scăzută, deoarece nu sunt urmate procedurile de închidere anuală privind evaluările, reevaluările, inventarierile, ajustările, provizioanele, rezervele, confirmarile de solduri etc. (…) Având în vedere această suprabirocrație care nu este cerută la nivelul legii, dar implementată în practică prin reglementări secundare, chiar și fără o utilitate reală, care îngreunează activitatea operatorilor economici și a profesioniștilor contabili, se propune limitarea aplicabilității acestor raportări semestriale doar la operatorii economici care depășesc o cifră de afaceri importantă”, declarau inițiatorii pentru motivarea necesității noii legi în forma sa de proiect.

Ordinul referitor la raportările contabile la 30 iunie 2020 prevede că termenul-limită de depunere a fost 30 septembrie 2020. Prin urmare, microîntreprinderile au scăpat de bilanțurile semestriale începând cu anul 2021.

Facturone reinițializează libertatea pe internet!

E-Factura la Facturone

Instrucțiuni despre cum să emiți E-factura către ANAF

Încearcă gratuit programul de facturare

Primul program de facturare criptat din lume!

Articole recente:

Revoluția AI în Sectorul Financiar

Revoluția AI în Sectorul Financiar

În era digitalizării rapide, inteligența artificială (IA) transformă sectorul financiar, inclusiv facturarea online. IA automatizează procesele repetitive, economisind timp și reducând erorile. Algoritmii de analiză predictivă ajută la gestionarea fluxului de numerar și identificarea riscurilor de neplată. Securitatea datelor este îmbunătățită prin detectarea fraudelor, iar experiența utilizatorilor este optimizată cu asistență virtuală 24/7. Integrarea platformelor de facturare cu alte sisteme financiare facilitează un management mai eficient. Facturone este în fruntea acestei revoluții, oferind soluții avansate care îmbunătățesc eficiența, securitatea și experiența utilizatorilor, ajutând companiile să rămână competitive în era digitală.

citește mai mult
Înregistrează-te și primești GRATUIT pachetul pentru microîntreprinderi

Înregistrează-te și primești GRATUIT pachetul pentru microîntreprinderi

Descoperă cum Facturone simplifică tranziția la e-Factura în România. Înregistrează-te pentru a emite e-facturi gratuite, cu transmitere automată în SPV, și primești pachetul MICRO gratuit timp de un an. Află totul despre etapele implementării e-Factura și cum să te conformezi noilor reglementări fără bătăi de cap. Alătură-te azi și modernizează-ți afacerea cu Facturone!

citește mai mult

Citește mai multe articole din categorie:

Stimularea investițiilor: bonificație de 3% pentru firme

Companiile care plătesc la termen impozitul micro și impozitul pe profit trimestrial ar putea beneficia de o bonificație de 3% pentru investiții, conform unui proiect de lege adoptat la Senat....

Sfârșit de an fiscal – redirecționează impozitul pe profit

Începând cu 1 Ianuarie 2022, Legea 322/2021 a introdus un mecanism ce permite contribuabililor să redirecționeze sumele neutilizate din sponsorizări, acte de mecenat sau burse private din impozitul...

Schimbare financiară: reforma fiscală rescrie regulile plăților

Pe 11 noiembrie, Legea Reformei Fiscale aduce modificări semnificative în privința plafoanelor pentru tranzacțiile în numerar ale firmelor. Această schimbare, inclusă în Legea nr. 296/2023,...

Obligativitatea e-Factură din 1 ianuarie 2024

După solicitarea făcută de România în ianuarie 2022 pentru o derogare privind implementarea obligatorie a sistemului e-Factură pentru toate companiile în relația B2B, Consiliul UE a oficializat...

Prioritate în magazine pentru gravide și părinți din 22 octombrie

O nouă lege, ce intră în vigoare din 22 octombrie, aduce schimbări importante pentru femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii mici. Descoperă cum vor beneficia de prioritate la casieriile...

Majorarea salariului minim din octombrie 2023

Cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 900/2023, care stabilește un salariu minim brut de 3.300 de lei începând cu 1 octombrie 2023, angajatorii se confruntă cu mai multe formalități...

Creșterea impozitului minim pe cifra de afaceri

Introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri pentru plătitorii de impozit pe profit cu afaceri de peste 50 de milioane de euro este o măsură care ridică numeroase semne de întrebare pentru...

Vechimea pentru pensie poate fi achiziționată până în 2024

Cei care doresc să acopere perioade în care nu au contribuit la sistemul de pensii de stat au acum o oportunitate până la sfârșitul anului 2024, datorită unei recente ordonanțe publicate în...

Tichetele de masă cresc valoric din 1 august și 1 ianuarie 2024

Tichetele de masă vor fi majorate de la 1 august (35 lei) și apoi de la 1 ianuarie (40 lei), conform unei ordonanțe de urgență oficializate joi. Această măsură a fost luată în urma discuțiilor cu...

UE propune reglementarea deconectării angajaților după programul de muncă

Într-o lume tot mai conectată digital, nevoia de a stabili limite clare între viața personală și profesională devine tot mai presantă. În acest context, o nouă directivă europeană are potențialul de...

Încearcă gratuit programul de facturare

Primul program de facturare criptat din lume!